Camelia Cavadia: „Uneori am impresia că am trăit șapte vieți într-una singură“

12633295_949825681762514_1698007416_o

Camelia Cavadia, una dintre cele mai importante prezențe din PR-ul românesc, fondatoarea comunității Cărți cu suflet și autoarea romanului Vina, vorbește despre pasiunea pentru scris și scriitură și riscurile adiacente, lecțiile de viață și valorile care contează. Optimistă, modestă și mereu cu un zâmbet cald pe buze, Camelia ne încurajează să iubim fără să așteptăm nimic în schimb, să învățăm să iertăm și să ne iertăm. „Admir foarte mult oamenii cu bun-simț și pe cei care spun mulțumesc. Admir oamenii toleranți și răbdători“, spune ea într-un interviu amplu cu Tipadelasocio.

Completează spațiile cu ce te reprezintă:

În copilărie îmi plăcea să… ascult poveștile bunicilor.

Aș reciti oricând cu plăcere… foarte multe cărți, printre acestea, „Noaptea de Sânziene” de Mircea Eliade, „Crimă și pedeapsă” a lui Dostoievski, „Libertate” a lui Franzen, „Iarna vrajbei noastre” a lui Steinbeck și multe, multe altele. Visez ca la pensie să reușesc să le iubesc din nou.

O zi fericită a fost… aș numi două dintre ele, cea în care s-a născut fiica mea și cea în care am semnat contractul cu editura Trei pentru publicarea cărții „Vina”, nu doar pentru că a fost o imensă bucurie în sine, ci pentru că mi-a redat încrederea în mine.

Lecțiile pe care viața mi le-a dat… au fost foarte multe. Având în vedere că uneori am impresia că am trăit șapte vieți într-una singură…am avut foarte multe de învățat. Câteva dintre aceste lucruri ar fi că întotdeauna trebuie să crezi că în cele din urmă va fi bine, că trebuie să ai răbdare cu copiii, iar în cele din urmă satisfacțiile îți vor mângâia sufletul, că nu e niciodată ușor, că întotdeauna e mai importantă călătoria decât destinația, că e bine să nu-ți risipești energia în lucruri care nu contează, că e important că alegi cu sufletul, că trebuie să rămâi consecvent cu ceea ce ești, să iubești fără să aștepți nimic în schimb, să înveți să ierți și să te ierți.

N-aș putea să…trăiesc fără să cred în oameni, fără să-i iubesc pe mulți dintre ei.

Admir oamenii care… își urmează visurile, care îi iubesc pe ceilalți mai mult decât pe ei înșiși, care fac bucurii celorlalți, care răspândesc energie bună în jurul, pe cei care îți sar în ajutor înainte să le-o ceri, oamenii care nu vor să pară altceva decât ceea ce sunt, pe cei care cred că fiecare e responsabil pentru frumusețea lumii în care trăim, pe cei care nu se plâng la tot pasul. Admir foarte mult oamenii cu bun-simț și pe cei care spun mulțumesc. Admir oamenii toleranți și răbdători.

Îmi doresc ca într-o zi… să am timp pentru toate lucrurile pe care le-am făcut în grabă.

O femeie adevărată… este cea care nu se pierde pe drum.

Aș vrea să fiu mai… puțin crispată, mai curajoasă, mai încrezătoare.

Părinții m-au sfătuit să… nu mai pun totul la suflet și să nu mă grăbesc.

Când uiți de unde ai plecat… atunci arăți cine ești de fapt.

Dumnezeu… e uneori totul.

În ultima perioadă am învățat… că nu poți grăbi timpul, că trebuie să ai răbdare și mi-am întărit convingerea că e foarte bine să fii un om muncitor.

Dragostea rezistă mai mult… atunci când e dublată de prietenie.

Când am devenit mamă… m-am schimbat pentru totdeauna, iar lumea s-a schimbat și ea odată cu mine.

12596514_949824628429286_1577586262_n

Scriind, ți se deschid întotdeauna alte drumuri, ești tentat să urmezi piste noi – unele se vor dovedi a fi false, pe altele le vei abandona pur și simplu, în timp ce altele vor transforma cartea inițială în ceva mult mai bun.

La o discuție despre romanul Vina vorbeai despre temerile pe care orice debutant le are înainte de a-și face publică scriitura. Care au fost temerile tale?

În primul rând m-am temut foarte mult înainte de a trimite romanul la editură. Am îndrăznit cu greu să fac asta pentru că teama de eșec, teama că de acolo nu va veni niciun răspuns sau că el va fi unul negativ mă paralizau. Pentru că, nu-i așa, atâta vreme cât nu ai făcut pasul respectiv există încă speranță.

Odată romanul publicat au apărut însă alte temeri. Dacă n-o să placă, dacă o să fie criticat, dacă…? Dacă și numai dacă și, evident, numai lucruri negative. Înțelegi greu că nu trebuie să te afecteze fiecare părere, că nu trebuie să citești tot ce se scrie și se spune despre tine și cartea ta. Din fericire, eu am primit foarte multe reacții din partea cititorilor, iar lucrul acesta mi-a adus o bucurie comparabilă cu vestea publicării însăși. Le mulțumesc pe această cale tuturor oamenilor care mi-au scris, care mi-au trimis mesaje, care m-au felicitat, dar și celor care m-au criticat. În general e greu să obții reacții de la oameni pentru că suntem destul de comozi, alteori nu vrem să deranjăm sau să părem intruzivi și în orice caz, de multe ori ne e teamă sau jenă să reacționăm. Însă cititorii mei au făcut-o, au participat la toate bucuriile mele, au răspuns campaniilor organizate împreună cu editura Trei, iar cu cei care erau din București, chiar m-am întâlnit.

Unii sunt de părere că înainte să scrii trebuie să ai un plan, o structură, ca să nu uiți unde vrei să ajungi, în timp ce alții consideră că scrisul trebuie lăsat liber, pentru a fi cât mai spontan și autentic. La tine cum funcționează lucrurile?

Eu cred că fiecare scriitor pleacă la drum cu un plan. Numai că de multe ori se îmtâmplă ca acesta să se schimbe pe parcurs. Scriind, ți se deschid întotdeauna alte drumuri, ești tentat să urmezi piste noi – unele se vor dovedi a fi false, pe altele le vei abandona pur și simplu, în timp ce altele vor transforma cartea inițială în ceva mult mai bun. Eu, de exemplu, când am început „Vina”, aveam altă poveste în cap, numai că la un moment dat, din ea s-a desprins un drum care părea mult mai precis, ce se scria cumva de la sine. Am abandonat ideea inițială și am mers în direcția nouă. Am avut sentimentul că acolo trebuia să ajung de la început, dar că am luat-o pe ocolite.

Eu cred că arareori produsul final este cel cu care am plecat în minte atunci când ne-am apucat de scris.

Cred însă că în cazul cărților polițiste sau al celor care presupun o dozare a indiciilor  foarte precisă este chiar indicat să se urmeze planul stabilit.

12637203_949825175095898_1489316527_o

Admir foarte mult oamenii cu bun-simț și pe cei care spun mulțumesc.

Admir oamenii toleranți și răbdători.

12607093_949824771762605_2126555656_n

Ești o mare iubitoare de cărți. Spune-mi câțiva autori care ți-au marcat modul de a gândi și câteva titluri ce te-au influențat.

Da, sunt o mare iubitoare de cărți, asemenea multor alți oameni. Nu e ceva neobișnuit în asta. În ultimul timp parcă majoritatea oamenilor din jurul meu este așa și încă mai împătimită ca mine. În plus, de când scriu, am ajuns să citesc mai puțin decât o făceam înainte pentru că timpul meu liber s-a diminuat destul de mult.

De-a lungul vieții am avut tot felul de scriitori preferați cărora li s-au adăugat mereu și mereu alții, în funcție de perioadele pe care le-am trăit. Totuși, autorul care m-a însoțit o bună parte din viață a fost Mircea Eliade. În perioada Eliade – cum o numesc eu – am citit doar cărțile scriitorului, tot felul de interviuri, articole despre el, tot ce-mi pica în mână legat de acest subiect. A fost o perioadă foarte frumoasă, de formare a mea de care îmi amintesc cu mare emoție și acum.

Alături de Eliade l-aș pune apoi pe Dostoievski. „Crimă și pedeapsă” este poate cartea care m-a zguduit cel mai tare, cartea cu cea mai mare forță pe care am citit-o vreodată. M-am simțit părtașă la crimă, cotrobăind prin gândurile necurate ale terifiantului personaj, Raskolnikov, apoi am delirat împreună cu el, m-am cutremurat de febră și de groază la fiecare semn de primejdie, am tresărit și m-am zgâlțâit de frică împreună cu personajul, am transpirat împreună cu el, mi-a crescut sau mi-a scăzut pulsul în funcție de ceea ce simțea și gândea el, am simțit că particip la trezirea conștiinței lui. Am avut atâtea senzații fizice încât le țin minte chiar și acum și pot spune că nicio altă carte nu mi-a produs asemenea senzații. Poate doar „Evanghelia după Isus Cristos” a lui Jose Saramago, dar într-un cu totul alt fel.

Nu numai Dostoievski mi-a plăcut, ci scriitorii ruși, în general, și asta în primul rând pentru că nu am mai întâlnit nicio nație de scriitori care să aibă atâta răbdare cu personajele lor. Chiar dacă sunt secundare sau principale, scriitorii ruși le creează fără discriminare o întreagă scenă de desfășurare. Rușii îsi iubesc personajele și le caracterizează în atâtea culori și detalii încât îi transformă în oameni vii.

Pe lista preferaților mei se mai regăsesc F. Scott Fitzgerald, Hemingway, Thomas Mann, Gabriel Garcia Marquez, John Steinbeck, Herman Hesse, Haruki Murakami. Îi ador pe  Jose Saramago, Paul Auster, Jonathan Franzen, Javier Marias, Javier Cercas, Irvin D. Yalom, G.M. Coetzee, Ian McEwan, Arturo Reverte Perez, Romain Gary, Kazuo Ishiguro, Alberto Vasquez Figueroa, Philip Roth, Dino Buzatti, Gunter Grass, Jonathan Coe, David Grossman, Ismail Kadare.

Cum ai putea explica succesul unor volume facile de tipul Fifty Shades of Grey, și nu al altora cu mai multă substanță?

Am învățat că fiecare carte își are cititorii ei. Și, ca la orice alt produs de pe lumea asta, și succesul cărților stă în bună parte și în promovarea lor. Eu n-am citit cartea la care faci tu referire, dar, cu siguranță, am auzit de ea. Marketingul și PR-ul au funcționat perfect. În plus, cartea a fost dublată și de film, iar asta i-a consacrat succesul.

Evident că nu toate cărțile se pot transforma în bestseller peste noapte, cu toată promovarea din lume. Dacă nu au ceva original, ceva care să le diferențieze de celelate produse similare, atunci e greu să susții o campanie nefondată pe absolut nimic real. Pentru că în cazul unui produs realmente prost, poleiala se curăță, iar produsul respectiv rămâne la un moment dat în toată nuditatea lui. În cazul seriei Fifty Shades of Grey cred că succesul a stat în erotismul pe care am înțeles că îl conține cartea. A fost ceva ce probabil a fost bine exploatat și a intrigat totodată.

Cum justifici apetitul românilor pentru știrile de scandal?

Nu cred că este doar un apetit al românilor. Cred că este un apetit general. Dintotdeauna oamenii au fost curioși să afle ce se întâmplă în curtea vecinului, iar dacă vecinul se întâmplă să fie cumva un om cât de cât cunoscut, atunci sporește și interesul.

Tot mai mulți tineri și-au desființat televizoarele și nici nu mai vor să audă de ele. De ce crezi că s-a întâmplat asta?

Poate pentru că televiziunea nu reușește să țină pasul cu nevoile lor. Tinerii nu mai au răbdare să stea cu orele în fața televizoarelor, ei vor ceva care să se miște rapid, eventual ceva în care să fie și ei implicați, vor socializare. Internetul și multitudinea de gadgeturi ce se perfecționează peste noapte le pot satisface nevoia de a afla, de a se implica, de a participa la tot ceea ce-i preocupă și pasionează. Acolo găsesc tot ce le trebuie, la orice oră din zi și din noapte, în orice loc s-ar afla.

Unde își pot găsi oamenii valorile reale, printre atâtea ispite superficiale?

Eu cred că oamenii își pot găsi valorile tot printre oameni.

Cititorii au primit romanul Vina cu brațele deschise. Ce ne pregătești în continuare?

Un nou roman ce va apărea în toamnă, la editura Trei.

12583666_949824548429294_274141757_n

Întotdeauna trebuie să crezi că în cele din urmă va fi bine, trebuie să ai răbdare cu copiii, iar în cele din urmă satisfacțiile îți vor mângâia sufletul. Trebuie să rămâi consecvent cu ceea ce ești, să iubești fără să aștepți nimic în schimb, să înveți să ierți și să te ierți.

1 din 2

PR sau scriitoare? – amândouă 🙂

Călătoria sau destinația – Călătoria

Marilyn Monroe sau Audrey Hepburn – Audrey Hepburn

Fotograf sau fotografiată – Mi-ar plăcea să știu să fotografiez, dar, din păcate, nu sunt foarte talentată. Pe de altă parte, dacă mă știu fotografiată mă crispez și nu știu să stau la poză. Prefer instanteneele. Dar dacă e să aleg între cele două o aleg pe prima pentru că mie-mi place să fac fotografii, problema e că nu ies cel mai bine 🙂

Poezie sau proză – proză

Lume multă și diversă sau lume puțină și aleasă – depinde de eveniment și de ceea ce contează în contextul respectiv

Bere sau vin – vin

Tânăr și neliniștit sau vârstnic și amorțit – greu, dar totuși tânăr și neliniștit.

Mers pe jos sau alergat  – mers pe jos

Henry Miller sau Ian McEwan – Ian McEwan

Mainstream sau underground – Câte un pic din amândouă. Sunt mai degrabă o iubitoare a ever-green-urilor, a baladelor rock, a clasicului, a lucrurilor care nu se perimează în timp.

Cafea sau ceai – cafea

Artificii sau lumina felinarelor – lumina felinarelor

Un gând de final

Adună-te cu cine-ți face plăcere, cu oameni de la care ai ce învăța, cu oameni veseli, pozitivi!

Mulțumesc frumos pentru atenție!

***

Ce am învățat într-o săptămână fără Facebook

Radu Găvan: Îmi displac oamenii care stau cu gura deschisă așteptând să le pice ceva din cer. Apreciez luptătorii

Adela Dan: La 40 de ani, riscul e să te dai bătută, ascultând vocile care-ți spun că ți-a trecut timpul

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: