Otilia Țigănaș: „Poți iubi sincer și adânc doi oameni concomitent. Nu-i doresc nimănui beleaua asta“

Otilia TiganasCând îi citești textele, parcă vorbești cu o prietenă care te cunoaște de ani buni și are răbdare să-ți spună cum stau lucrurile fiindcă a fost acolo, a trăit, cunoaște. Otilia Țigănaș și-a atras un public fidel reușind să analizeze – cu precizia unui medic și profunzimea unei femei mature – dileme și probleme de care ne lovim în viața de zi cu zi, ea având în plus naturalețea de a mărturisi cu umor ceea ce unora le e teamă să recunoască. Tipadelasocio a stat de vorbă cu autoarea volumului „Femeia cu șapte pălării“ și a întrebat-o despre relații (cu noi înșine, divinitatea și cu ceilalți), atracție și seducție, fericire și angoase. Război între sexe? Conflicte intergeneraționale? Otilia Țigănaș răspunde franc și anunță și următorul proiect în aceeași notă, „Limbă de lemn la linii fierbinți“.

În textul Sunt fericită și PUNCT ai vorbit despre starea ta de bine, în ciuda unor factori externi (relații, job, trai în România) uneori dificili. Cum de unele persoane sunt nemulțumite indiferent cum, iar altele sunt împăcate și radioase chiar și în situații urâte?

Frumoasă întrebare. E minge la fileu. Răspunsul este EXACT mesajul pe care îl transmit eu, cât de des și didactic pot, și anume faptul că fericirea se găsește în noi, e opțiunea și decizia noastră, a fiecăruia, nu vine din afară, de sus, ca o ploaie de vară pe secetă. Teza mea se aplică, desigur, în afara marilor drame pe care ți le poate aduce soarta: moartea prematură a cuiva apropiat, boala cumplită invalidantă, războiul, cutremurul, inundația. Pornesc de la o definiție a fericirii (nu-mi aparține, dar am reținut-o): „Fericirea este starea pe care o traversezi în afara tragediilor, dar nu ești conștient de ea“. Urmează o completare proprie: fericirea este „suma micilor bucurii pe care ți le aduce viața, sau ți le construiești singur“. Și am să înaintez puțin în schema logică. Fericire poate fi și absența nefericirii. Ce trăiri umane sunt aducătoare SIGURE de nefericire? Excesul de zel, lipsa umorului, invidia, acumularea de valori fără țintă, gelozia, axarea proprie pe viața altuia, oricare ar fi el.

Mă opresc puțin la ultima sursă de nefericire a acestei înșiruiri. Trăitul prin alții e pagubă curată! Începând cu a-ți trăi viața prin copilul tău, continuând cu a ți-o agăța de a partenerului de cuplu, ca un scai de cracul pantalonului de tergal. Dar cea mai consumptivă este dorința veșnică, zilnică, de a-i schimba pe cei din jur, de a-i sfătui neîntrebat, de a-i judeca fără să ai nicio calitate a judecatei. De a te băga mereu unde nu-ți fierbe oala.

Nu înseamnă că ridiculizez spiritul justițiar al oamenilor. Nu. Dar acela se face organizat, bine gândit, ca proiect de a schimba ceva în societate, schimbare REALĂ, nu chibițând din spatele vizorului ușii de la bloc!

Otilia TiganasNu-mi amintesc ca, vreodată în tumultoasa mea viață, vreo miză să fi fost mai tare decât iubirea mea cu un anume bărbat. Sunt pătimașă. Dacă iubesc, nici președenția României nu ar putea devansa forța iubirii. Să zicem că fac cuplu cu Vasile și mor după el… păi niciodată nu l-aș lăsa pe Vasile pentru Cotroceni! Și nu glumesc.

Cum ai vrea să te perceapă oamenii, cu ce ți-ar plăcea să te asocieze? Otilia Țigănaș – „Femeia cu șapte pălării“, medicul de familie, mama, scriitoarea, consiliera în relații (+ altele)?

Aș vrea să mă perceapă ca sumă a tuturor acestor laturi ale mele. Sunt câte puțin din fiecare. Este volumul vieții mele, alcătuit din pagini și capitole.

Care sunt cele mai mari greșeli pe care le putem comite față de noi înșine?

  1. Să uităm să trăim, furați de țintele meschine cotidiene.
  2. Să nu identificăm în noi înșine infiltrarea răului. Revin la cele spuse anterior: gelozia, invidia, ura, mizantropia, egoismul, minciuna, dependența de drog… Dacă sesizezi rapid când virusul pătrunde în tine, reușești să-l contracarezi. Măgăriile astea, vrem nu vrem, ne încearcă pe toți. Nu scapă nimeni, cum nu scapi de viroza respiratorie, iarna. Dar de noi depinde să nu lăsăm răul să dospească, până ce aluatul depășește marginile tăvii din cuptor!
  3. Să pierdem timp, să-l lăsăm să curgă PE LÂNGĂ noi.

Scriitoarea Cristina Nemerovschi spunea că pierderea credinței în Dumnezeu i-a adus luciditate și curaj, pentru că „omul nu este tras de sfori, iar liberul arbitru nu este ceva ce i s-a dat suplimentar, ci este chiar natura lui“. Crezi în Dumnezeu? Religia ori credința într-o formă superioară aduce liniște, împăcare, ordine sau, mai degrabă, resemnare că oricum lucrurile sunt aranjate de sus?

Nu sunt ateu convins, dar nici credincios practicant. Sunt indecisă. Nu mă regăsesc în clădirea bisericii, nu mă liniștește, dimpotrivă. Mă simt ipocrită intrând acolo. Nu SIMT în biserică nimic din ceea ce ar trebui să simt. Forța în care cred este altceva decât Dumnezeul din manualele de religie, făptura blândă cu ochi iubitori și barbă. Cred într-o energie, o forță din afara mea, una pe care nu o înțeleg și căreia mă închin când mi-e greu.

Pe lângă datele statistice, există mulți oameni care se plâng că sunt în depresie și consideră că totul e inutil, viața nu mai are sens, ei nu mai sunt buni de nimic. Ce le recomanzi, în calitate de medic, celor care au depresie, dar refuză să apeleze la un specialist?

Depresia, ca boală, este tratabilă doar de către specialiști. Și da, îi îndrum pe depresivi către psihiatru. Psihiatrul este medicul care tratează boala psihică. Cu un pas înaintea lui, ca succesiune a faptelor, este psihologul. Psihologul nu e medic, el ajută ca dezechilibrele psihice să nu devină boală. Deci scutește psihiatrul de muncă.

Ai scris despre relații, dragoste, femei și bărbați, oferindu-le cititorilor încredere prin experiență, sfaturi și răbdarea de a explica. Acum, după ce ai trăit și auzit diverse cazuri, crezi că există o singură dragoste mare, un suflet pereche, restul fiind în plan secund, sau sunt mai multe opțiuni pentru fiecare, sufletul reușind să se regenereze?

Nu cred într-un singur „suflet pereche“, nici în dragostea unică. Cred că atracția magnetică dintre doi oameni vine, într-adevăr, din afara noastră. De sus. Ea apare, sau nu apare. Nu are logică. Te prinde sau nu. Dar acesta e doar primul pas al vieții de cuplu. Unul fascinant, uneori devastator, dar insuficient. Nici măcar obligatoriu. După atracția primară (de obicei declanșată de fiori fizici), este o construcție în doi, una în care toleranța, altruismul, inteligența și negocierea sunt vitale. Mai cred că poți iubi sincer și adânc doi oameni concomitent. Chit că nu-i doresc nimănui beleaua asta! Sau cred și în varianta „mă vei iubi cu timpul…“, atunci când magnetul primar n-a existat.

În concluzie, iată, cred în potențialul uriaș al sufletului uman dar și că ORICE este posibil. Nu există reguli imbatabile. Te poți îndrăgosti porcește și la 86 de ani, după cum este posibil ca la 45 de ani să nu fi fost în stare, încă, să iubești ca lumea.

Se supralicitează calități, se neglijează defecte evidente în numele unei schimbări ulterioare, se uită că „dragostea se face minim în doi“, se confundă excitația sexuală cu iubirea, orgasmul cu măritișul. Se trec cu vederea mugurii dezintersului celuilalt și se caută vini inexistente în sine.

Mulți vorbesc despre războiul dintre sexe (sau, cel puțin, despre conflictul dintre sexe) și pun în antiteză femeia și bărbatul, pornind de la diferențele de gen, nivelul de implicare în construirea unei familii, inegalitatea șanselor la locul de muncă, efeminarea bărbatului și masculinizarea femeii. Din punctul tău de vedere, (mai) există acest război? Care ar fi soluția pentru pace, dacă este ea de dorit?

Nu ofer soluții, fiindcă în România anilor 2015 (chiar Terra civilizată), eu nu recunosc existența unui război între sexe. Filtrez problema, desigur, prin sita propriei vieți. Faptul că sunt femeie a fost, la mine, mereu un atu uriaș, deci n-am ce comenta. Nu m-am simțit respinsă nicăieri (sau nebăgată în seamă) din pricina sexului. Dimpotrivă, am obținut nu o dată mai ușor lucrurile tocmai fiindcă sunt femeie. Nu există NIMIC ce aș fi vrut să fac dar să mă fi oprit dominația sexului opus.

Într-un interviu, Corina Ozon mi-a zis că „nimic nu e mai caraghios, după o femeie beată, ca un om prostit de dragoste“. Crezi că în relațiile amoroase e mai bine să ne luăm măsuri de precauție, să avem mecanisme preventive de apărare, ori să ne lăsăm duși, cu riscul dușurilor reci?

Haaa, faină întrebare! Iarăși se cere un roman în trei volume, ca răspuns! Seducția e o artă și ea. Una dragă mie, mă fascinează să-i deslușesc ițele, este ca un joc psihologic. Sigur că anumite artificii, tehnici de seducție îți pot ușura succesul, pot apropia ținta. Ele, tehnicile astea, se mai învață, se mai fac după urerche… Câteodată rămâi mut de uimire cât de previzibili pot fi oamenii și cât de simple și eficiente pot fi câteva reguli elementare de seducție. Dar la fel de mut de uimire poți rămâne, (bine zicea Corina!) și privindu-ți în oglindă propria moacă de vițel îndrăgostit, tu doctor în seducție. Atunci când regulile în care credeai mai ieri se dărâmă, ca piesele de domino, la auzul unei anumite voci la telefon. Ajung din nou la vechea concluzie. Este posibil ORICE.

Când nu mai e o femeie viabilă pentru piața maritală? Dar un bărbat?

N-am nici un dubiu. Este „no limits“!

Unii consideră că n-au noroc în amor indiferent cum. De ce depinde, mai degrabă, întâlnirea cu dragostea, găsirea persoanei potrivite și păstrarea ei?

Primul pas este găsirea. Ei aici e treabă de șansă. Nu poți forța destinul. Al doilea pas e „potrivirea“, așa cum spui, iar la faza asta se greșește cel mai des. Se supralicitează calități, se neglijează defecte evidente în numele unei schimbări ulterioare, se uită că „dragostea se face minim în doi“, se confundă excitația sexuală cu iubirea, orgasmul cu măritișul. Se trec cu vederea mugurii dezintersului celuilalt și se caută vini inexistente în sine etc. Aș avea o înșiruire de zeci de potențiale greșeli. Abia al treilea pas este „păstrarea“. Aici e CHIAR numai inteligență. Totu-i să ai pe cine păstra și argumente că merită zbaterea.

OtiliaTrăitul prin alții e pagubă curată! Începând cu a-ți trăi viața prin copilul tău, continuând cu a ți-o agăța de a partenerului de cuplu, ca un scai de cracul pantalonului de tergal. Dar cea mai consumptivă este dorința veșnică, zilnică, de a-i schimba pe cei din jur, de a-i sfătui neîntrebat, de a-i judeca fără să ai nicio calitate a judecatei. De a te băga mereu unde nu-ți fierbe oala.

Se promovează foarte mult modelul femeii puternice, independente, autosuficiente, fără umbră de vulnerabilitate, ce nu are nevoie de un partener pentru a fi împlinită sau care îl folosește mai mult în scopuri „administrative“, dacă e cazul. Cum ți se pare acest tipar și ce efecte are în zilele noastre?

Sunt DEPARTE de acest tipar. Și ca femeie, și ca profesionist preocupat de carieră, și ca scriitor. Aș fi profund nefericită. Deci nu știu ce simt femeile care-i aparțin tiparului. Sunt vulnerabilă, am nevoie mereu de protecție fizică, de alint, independența totală mă sperie, iar singurătatea m-ar ucide. Deci n-am habar cum e să fii așa! De altfel, nu-mi aminetesc ca, vreodată în tumultoasa mea viață, vreo miză să fi fost mai tare decât iubirea mea cu un anume bărbat. Sunt pătimașă. Dacă iubesc, nici președenția României nu ar putea devansa forța iubirii. Să zicem că fac cuplu cu Vasile și mor după el… păi niciodată nu l-aș lăsa pe Vasile pentru Cotroceni! Și nu glumesc.

Dacă tot vorbim de conflicte, am citit textul Pe vremea mea… dar NU MAI ESTE vremea ta, tataie. Societatea s-a schimbat enorm la nivel macro și micro. Făcând o comparație cu tinerii din anii ‘70-’80, care crezi că sunt plusurile și minusurile tinerilor de azi?

Cred că sunt la fel, doar adaptați epocii pe care o trăim. Și mai cred că orice formă de comparație – care se pretinde doctă și care mai are pretenția unor concluzii finale – ar fi semnalul de alarmă al propriei mele decrepitudini. Al îmbătrânirii minții mele. Iată capcana întrebării tale! Tinerii sunt aceiași. Unii performeri, alții leneși, unii educați, alții nesimțiți, unii cu bagajul valorii bine conturat, alții plutind pe la crâșme, iar în clipa în care mușc să compar mere cu pere, adică tinerii din epoci diferite, am eu o mare problemă. Nu ei. Rata rebuturilor într-o generație umană este aceeași, indiferent de orânduire. Păcat că nu știm exact cum erau tinerii comunei primitive!

Dacă ai avea azi 20 de ani, ce sfaturi ți-ai da?

Ce sfaturi MI-AȘ da, nu AȘ da! Inițial citisem greșit. N-aș schimba NIMIC din ceea ce am făcut. Iar sfaturile pe care MI LE dau la 51 de ani, sunt aceleași cu cele de la 20. „Otilia, nu uita să trăiești! Valul somnului te poate fura ușor“. Femeia cu sapte palarii

Ce ne mai pregătești, pe când următoarea carte după Femeia cu șapte pălării? Când ne vedem la București?

Proiectul imediat este reeditarea volumului de poeme „Poezii vânate de fisc“, tiraj epuizat și căruia îi adaug un nou ciclu, al treilea, „Limbă de lemn la linii fierbinți“. Sunt poezii bazate pe cuvinte din vocabularul de lemn (deducem din titlu!) și care cuvinte, intens erotizate-n versurile mele, aruncă în derizoriu discursurile fără conținut, legile inaplicabile, instituțiile fără rost, sau preocupările zilnice fără țintă.

Un sfat, o recomandare pentru cei care te citesc, admiră sau critică, și nu numai.

Iubiți-vă zilnic și mult! Și nu mă refer la orgii sexuale, nici măcar la iubirea fizică. Mă refer la darul divin care este starea de a iubi.

Îți mulțumesc frumos!

EU îți mulțumesc!

Fotografii și surse: Otilia Țigănaș, Blogul Otiliei

***

Citește și:

Petronela Rotar: Am întâlnit dragostea pentru trei luni. Încă plătesc pentru ele

Adela Dan: La 40 de ani, riscul e să te dai bătută, ascultând vocile care-ți spun că ți-a trecut timpul

Advertisements

2 comments

  1. Madalina

    Foarte tare interviul! Mi-au placut maxim intrebarile tale!

    Like

  2. Multumim, Madalina! 😀

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: