Roxynel: „Motocicliștii sunt văzuți ca donatori de organe în România. Afară, lucrurile stau diferit“

RoxanaScoția

A parcurs aproape 200.000 de kilometri pe motocicletă de la un capăt la celălalt al Europei, a sfidat pericolul, frigul și oboseala, a riscat în necunoscut și s-a descurcat în situații extreme, fiindcă nu există scuze atunci când îți dorești ceva cu adevărat. Din Rusia în Scoția și din Norvegia în Italia, pentru Roxynel (30 de ani), limitele sunt doar cele impuse de noi, iar obstacolele par, mai degrabă, încercări, dacă îți urmezi visul, pasiunea. Despre călătorii și aventură, perfomanță și anduranță, dar și despre eliberarea de prejudecăți și atitudinea românilor vizavi de motociclism, într-o discuție cu Tipadelasocio.

Când s-a declanșat pasiunea ta pentru motoare?

Acum opt ani. Era vară, a venit un prieten să mă ia să ne plimbăm și mi-a zis: „Îmbracă-te gros“. I-am spus: „Frate, sunt 35 de grade afară“. La care el: „Păi vin cu motoreta“. Și l-am întrebat ce e aia. Când a venit, nu știam nici măcar cum să stau. A mers săracul numai cu 50 km/h, iar eu țipam în spatele lui, speriată. La un moment dat, s-a întors și mi-a zis: „Eu nu înțeleg ce faci tu acolo“. Nu știam cum să stau, ce să fac, habar n-aveam. Mi-a plăcut senzația atât de mult că atunci când am coborât de pe motor am zis: „Vreau, vreau, vreau, mai vreau!“, iar el mi-a recomandat: „Lasă, că uite cum ai reacționat, tu trebuie să-ți vezi de viața ta“. De atunci, mi-am promis că indiferent cum, îmi iau motor. Așa că am făcut școala, iar prin 2009-2010 mi-am luat motorul meu. Țin minte că după primul drum lung am leșinat efectiv, nu puteam nici să mă mișc.

IMG-20150401-WA0108Zürich, Elveția

Elvetia

Elveția

RoxanaNarvik, Norvegia

Primul motor?

Primul motor cu acte e ăsta, Honda Hornet, un Naked de oraș pe care nu l-am mai schimbat de când l-am cumpărat. Dar am început pe Vitezană. M-am îndrăgostit de motocicleta mea când am văzut cât duce, cât poate, că e mai mult decât ce se vede în exterior. Am hotărât că rămân cu asta și cu ea fac tot, e rezistentă, ține zeci de kilograme de bagaj. Am și viteză. De mers am mers cu orice fel de motor, și Chopper, și Enduro, și Cruiser.

Ai avut pe cineva din familie cu motocicletă, care te-ai inspirat?

Nu, taică-miu nici nu știe că am motor și conduc. El încă nu înțelege cum am căzut pe scări și mi-am rupt piciorul (râde).

Se zice că sunt două tipuri de motocicliști: cei care ai avut accident și cei care vor avea. Ai avut accident cu motorul?

Da, a schimbat unul banda prin mine în București. Eram pe banda 1, mergeam încet și legal, și a venit cineva tare de pe 2, s-a speriat că era unul în față și a tras de volan în mine. Și a fugit. M-am trezit după aia – eram pe jos și n-am înțeles nimic din ce s-a întâmplat – că strigau oamenii din spate „I-a luat cineva numărul? “ și le-am zis „Lăsați numărul, să ridice cineva șandramaua de pe mine, că mă doare piciorul“. Și atunci am avut două operații, de trei tije ca să repar patru fracturi, o luxație și deplasarea.

Am stat jumătate de an fără să merg cu motocicleta. Bine, mergeam în spate, îmi prindeam cârjele de bagaje și mergeam așa. N-am suportat să stau fără să mă plimb.

RoxanaLiverpool, UK

Odată, când eram în trafic în București, era să se urce un tip pe motocicleta mea. Cică: „Vai, ai motor, hai, ia-mă și pe mine“. I-am zis: „Ia-ți un taxi, că a mea e neagră, nu e galbenă ca taxiul“.

 În altă zi, mă duceam acasă obosită și m-au claxonat unii din mașină. Cum nu i-am băgat în seamă, au tras de volan spre mine, m-au scos pe contrasens și mi-au zis: „Nu ne-ai băgat în seamă, trebuia să-ți atragem atenția cu ceva“. Mă bagi în spital ca să-mi atragi atenția cu ceva? În străinătate nu o să vezi așa ceva.

RoxanaGdańsk, Polonia

Există prejudecăți vizavi de femeia pe motor?

În România, ca femeie motociclist nu ești luată în serios. În străinătate lucrurile sunt diferite. Am fost întrebată la un moment dat dacă m-am lăsat de motociclism. Zic: „Nu, de ce“. „Păi n-ai mai venit la Rond, la 23, în parcare la Victoriei“. „Da, am păstrat banii ăia pe care îi aruncam în fiecare seară să merg aiurea prin București sau să beau un suc, ca să merg pe Isle of Man. De când fac plimbările astea, nici la întruniri nu mai apuc să vin. Le zic oamenilor că știu că e frumos, dar îmi pare rău, pe drumuri e mai mișto. Oamenii mă înțeleg și mă apreciază, pentru că și ei vor să facă astfel de călătorii.

Simți diferență când conduci la noi versus când ești în străinătate?

Uite, pe Isle of Man am cunoscut doi motocicliști, unul de 60 de ani și unul de 61 de ani, unul mergea pe un Chopper construit de el, iar celălalt pe un Ducati Multistrada care e o nebunie de motoretă. Ăla avea date cauciucurile până aproape de talon la 61 de ani. Ai noștri nu le au așa. În Belgia, am cunoscut un om super-tare care mai avea jumătate de centimetru până la talon și care îmi zicea că a îmbătrânit. Am rămas surprinsă. Cum să zici că ai îmbătrânit când tu la 60 de ani te dai mai tare ca ăștia ai noștri? Acolo te poți da fără să-ți fie teamă că-ți întoarce unul fața și că nu te lasă să treci. Acolo sunt oamenii mult mai respectuoși. Într-adevăr, se întâmplă accidente, dar unul la nu știu cât timp, nu unul pe zi. Plus că la ei mersul pe motocicletă e ceva vechi, la noi e destul de nou, de câțiva ani a luat amploare. La ei, nu faci mare caz dacă vezi o gagică pe motor. Acum câțiva ani, eram în București, mă duceam acasă obosită și m-au claxonat unii din mașină. Cum nu i-am băgat în seamă, au tras de volan spre mine și m-au scos pe contrasens și mi-au zis: „Nu ne-ai băgat în seamă, trebuia să-ți atragem atenția cu ceva“. Mă bagi în spital sau în mormânt ca să-mi atragi atenția cu ceva? În străinătate nu o să vezi așa ceva.

În altă zi, când eram în trafic în București, era să se urce un tip pe motocicleta mea. Cică: „Vai, ai motor, hai, ia-mă și pe mine“. I-am zis: „Ia-ți un taxi, că a mea e neagră, nu e galbenă ca taxiul“.

RoxanaNorvegia, în drum spre Kjerag

RoxanaKjerag

Care e reacția oamenilor când le zici că ai plecat singură pe motor să vezi toată Europa?

Când le spun că mă duc singură prin lume, toți zic, indiferent de nație, „Wow, pe bune?“, dar dacă le spun doar că am motor și mă plimb, reacția e „Aha, mișto“. Asta în afară. La noi, nu. Aici, oricum toți motocicliștii sunt văzuți ca donatori de organe.

Și ca femeie? Nu resimți cumva o reticență, pentru că se consideră că o femeie…

Da, trebuie să stea la cratiță.

Ți s-a întâmplat să ți se spună că motocicleta e pentru bărbați, nu pentru femei?

Câți bărbați care pleacă singuri cu motoreta cunoști? Când am plecat în lume, nu mi s-a părut mare lucru. Și la fel și când m-am întors. Nu înțelegeam de ce mă căuta toată lumea să povestesc, să scrie despre mine. Într-adevăr, mi s-a părut mare lucru în momentul în care ceea ce am făcut a început să fie atacat, pentru că mereu există un cârcotaș care zice: „Bine, aș fi făcut și eu asta dacă aș fi avut bani“. OK, dar tu știi că am stat într-o zi fără să mănânc nimic, pentru că n-am mai avut ce, când am rămas pe o insula și n-am mai avut ferryboat, să-l iau? Știi că am căzut din picioare în nordul Norvegiei, pentru că oricum slăbisem când am plecat de acasă? Când am ajuns la altitudinea aia, cu aerul foarte tare, corpul meu a clacat, fiindcă nu eram obișnuită. Am căzut și n-am știut ce mi se întâmplă. Atunci mă întâlnisem cu un prieten din Cehia. Mi s-a făcut rău, m-am dus la baie și am rămas căzută câteva ore pe podea. A doua zi, nu eram în stare să mă țin pe picioare, dacă mă ridicam, cădeam. I-am zis că nu pot să-l încurc, să continuăm traseul împreună, trebuia să ajungem la Capul Nord, așa că el a plecat și am rămas singură.

Și ce ai făcut apoi?

Am zis că trebuie să-mi revin, să dorm, era frig, eram înghețată. Trebuia să mănânc, dar nu puteam să îmi cumpăr nimic, pentru că eram în afara orașului și nu puteam să mă țin pe mine pe picioare, darămite să mă urc pe motoretă să merg. Am mai stat, iar într-o dimineața m-am apucat să-mi strâng bagajele și m-am urcat, dar iar mi s-a făcut rău. Am zis că dacă tot m-am urcat, trebuie să merg, și am mers așa, dar au fost cei mai grei 500 de kilometri din viața mea. Acolo bătea vântul foarte rău și după ce că abia mă țineam pe mine, trebuia să țin și motoreta să nu cadă. Și când am ajuns sus și am văzut globul, nu mi-a mai trebuit nimic. I did it! Te motivezi altfel când știi că trebuie să-ți atingi scopul, că ai destinația aia. După care m-am uitat: Aoleo, trebuie să merg și înapoi. Eram leșinată, am dormit în noaptea aia și a doua zi am plecat și am parcurs 800 de kilometri. Și să faci 800 de kilometri numai viraje și curbe strânse e destul de mult.

RoxanaCapul Nord, Norvegia

RoxanaSankt Petersburg

RoxanaCopenhaga

Cât ai condus cel mai mult într-o zi, în general?

1.200 de kilometri. Dar nu pe autostradă. Acolo mergi în linie dreaptă și nu depui mare efort, ești constant, te mai oprești să alimentezi. 1200 pe curbe, mers încet, că erau și ace de păr.

Ți s-a întâmplat să rămâi fără bani în excursii?

Da. În Anglia.

Și ce ai făcut?

E bine să ai prieteni. Au făcut chetă și mi-au pus pe card, ca să am pe drum, de benzină, să mă întorc.

RoxanaÎntr-un sat de pescari în Insulele Lofoten, Norvegia

IMG-20150401-WA0012Ce excursii mai ai în plan?

Anul trecut am bifat 20 de țări. În plan am America, dar am nevoie de foarte mulți bani pentru treaba asta și momentan nu mai am, poate doar cu sponsori, ca să filmez peste tot. Mi s-a schimbat mie percepția asupra a ceea ce am făcut prin faptul că au venit oameni necunoscuți să mă felicite. Eram odată la o întrunire și m-am întâlnit cu un om care m-a luat în brațe și mi-a zis că am făcut ceea ce și-a dorit el. Au fost foarte mulți oameni care și-au dorit să facă treaba asta, știind că e un lucru greu cu atât mai mult cu cât ești singur. Am început să văd altfel lucrurile în momentul în care mi-au spus și ceilalți „M-ai inspirat, mi-a plăcut, o să mă zbat și eu în direcția aia“. Abia după excursie am apreciat ce am făcut, când au venit diverși cârcotași să mă atace: ,,Da, aș fi mers și eu dacă aș fi avut bani“. Da, dar știi cât de puțin m-a costat pe mine?

Mi s-a spus că am nevoie de 6.000 de euro pentru trei săptămâni și 10.000 de kilometri. Am parcurs 20.000 de kilometri în două luni și jumătate, cu 3.000 de euro. Acum depinde cât poți să întinzi plapuma. Eu am plecat, dar nu știam dacă o să reușesc să mă mai întorc, nu știam dacă îmi vor ajunge banii. Am tras de ei cât am putut și am zis că dacă rămân fără, mă descurc, spăl podeaua pe undeva, spăl niște vase.

Tot așa, s-au mai scuzat alții că nu pot merge pentru că au familie. Le-am zis că și eu îmi doresc familie, dar nu vreau să ajung exact în situația în care sune ei, să nu pot pleca. Așa că amân, îmi fac toate nebuniile, iar atunci când va veni familia, o să fiu lângă ea, stâlp și fundație.

IMG-20150401-WA0027St Ives, UK

IMG-20150401-WA0039Bruxelles

Crezi că o familie ți-ar afecta pasiunea pentru călătorii pe motor?

Din punctul meu de vedere, nu. Din punctul de vedere al oamenilor din ziua de azi, da. Mie nu-mi e greu. De exemplu, când au venit niște prieteni la mine în vizită, le-am gătit ceva și au mâncat tot. M-au întrebat de unde știu să gătesc atât de bine. Sunt femeie, stau singură de la 15 ani. Mi-au zis că dacă sunt toată ziua pe motor, când mai am timp de gătit.

Ei au considerat că nu poți să fii și gospodină, și să alergi prin Europa pe motor.

Da. Și în momentul în care eu merg și pe motor și mai stau și la cratiță, nu le vine să creadă. Îmi place să plec, să mă plimb, am nevoie de lucrurile astea.

Când sunt pe motoretă, merg sute de kilometri pe zi și seara ies în club. Așa am făcut când am plecat în Anglia. Am mers 600 de kilometri până în Oradea, am ajuns la niște prieteni seara, am stat de vorbă cu ei, a doua zis am plecat iar, am parcurs 1.200 de kilometri, am ajuns la niște cunoștințe, m-am spălat, am mâncat și mi-au zis: „Hai, că ziceai că vrei salsa“. Da, mergem! Și am dansat până la 06.00. După aia am dormit și am plecat mai departe.

Ai toată admirația mea pentru ceea ce faci, pentru că sunt atâția oameni care găsesc 1001 de scuze ca să nu facă ceea ce vor: că n-au timp, n-au bani, n-au curaj, n-au încredere în ei.

De multe ori, ți-e frică să nu pățești ceva sau crezi că nu o să mai poți. Dacă nu-ți urmezi visul, rămâi cu regrete. Mie mi s-au întâmplat multe pe motocicletă. Am luat amendă, am lovit o marmotă. A fost prima oară din viața mea când am văzut cum arată o marmotă, în Elveția. Mersesem 800 de kilometri și mai aveam 3, până să ajung la destinație. Și am lovit marmota, dar a supraviețuit, că m-am întors după ea și n-am mai găsit-o, după ce a chițăit sub roți. Când să pornesc iar la drum, a trecut alta prin fața mea, dar pe aia am apucat să o văd.

Mi s-a stricat motoreta între Letonia și Estonia și m-am trezit în mijlocul străzii fără schimbător de viteză. Și ce era să fac? M-am coafat, că de aia merg cu peria rotativă după mine. Dacă părul îmi stă bine, oprește cineva. Știu să repar ceva dacă e nevoie, dar dacă mi se strică o piesă și îmi trebuie alta, degeaba îmi iau trusa de scule la mine dacă n-am șurubul respectiv. Așa, mai bine, renunț la trusă și îmi iau peria rotativă. Dacă părul îmi stă bine, lumea mă ajută, îmi dă ce trebuie și gata.

RoxanaTallinn, Estonia

IMG-20150401-WA0031Muzeul Madame Tussauds, Londra, UK

RoxanaLoch Ness, Scoția

Odată, mi s-a stricat motoreta între Letonia și Estonia și m-am trezit în mijlocul străzii fără schimbător de viteză. Și ce era să fac? M-am coafat, că de aia merg cu peria rotativă după mine. Dacă părul îmi stă bine, oprește cineva. Știu să repar ceva dacă e nevoie, dar dacă mi se strică o piesă și îmi trebuie alta, degeaba îmi iau trusa de scule la mine dacă n-am șurubul respectiv. Așa, mai bine, renunț la trusă și îmi iau peria rotativă. Dacă părul îmi stă bine, lumea mă ajută, îmi dă ce trebuie și gata. Atunci nu s-a putut rezolva, dar mi-am făcut o improvizație ca să ajung în Tallinn. Acolo, la fel, mi-au zis că nu se poate repara și, până la urmă, am dat telefon și am vorbit cu băieții din Hells Angels din Rusia. Dacă nu mi se strica motoreta atunci, nu vorbeam cu băieții ăștia de când eram în Letonia și nu mai aveam unde să dorm, dormeam pe stradă, pentru că m-am trezit la vamă între Estonia și Rusia că nu mai funcționează GPS-ul. Și nu aveam cum să găsesc hotelul, că nu înțeleg limba, iar ei nu vorbesc engleza. Așa, m-au ajutat ei.

RoxanaSankt Petersburg, Rusia Roxana

Ți-ar plăcea ca partenerul tău să fie motociclist?

Nu neapărat. Dacă e motociclist, e OK, facem cu schimbul. Ba conduce el, ba conduc eu. Dacă nu e motociclist, iarăși e OK, merge în mașină în spate sau pasager la mine, am avut și așa. Poate să meargă în spate, în mașină, cu copiii. Când o să am o familie, vreau să-mi iau o rulotă, o caravană, ca să pot să-mi iau și copiii, pentru că altfel crește un copil pe care nu-l ții închis între patru pereți, cu tableta în mână sau în fața calculatorului, în fața televizorului. Aș vrea să-mi cresc copilul astfel încât să vadă lumea, să fie deschis, să nu se mai panicheze. Călătorind, cunoști oameni, cunoști diverse culturi, interacționezi cu lumea și nu mai judeci, nu te mai interesează ce se întâmplă cu iarba vecinului. La noi e multă invidie. Oamenii nu se mai uită la ei, ci la cel de lângă pe care îl analizează, îl judecă. Când cunoști diverse culturi, nu mai stai să întrebi de ce ăla a făcut așa sau altfel. O fi avut el motivele lui.

RoxanaSvartisen, Norvegia

RoxanaFinlanda

RoxanaAtlantic Road, Norvegia

RoxanaCum simți că te-au schimbat călătoriile pe motor, față de cum erai până să te apuci de treaba asta?

Mi-a deschis apetitul și vreau din ce în ce mai mult. Și nu mai judec. Înainte, și eu îi judecam pe ceilalți, atunci când mă afectau lucrurile pe care ei le făceau. Vreau să mă autoeduc. Asta mi se pare cel mai important, pentru că așa înveți din greșeli și din ceea ce vezi, nu iei de-a gata ce ce îți spun ceilalți.

FOTO: Arhivă Roxynel

Pe Roxana o poți găsi aici.

Citește și: 

Ce am învățat într-o săptămână fără Facebook

Radu Găvan: Îmi displac oamenii care stau cu gura deschisă așteptând să le pice ceva din cer. Apreciez luptătorii

Cristina Nemerovschi (II): Cocalarii sunt prezenți și printre intelectuali

Advertisements

4 comments

  1. Stefan

    Iti doresc sa-ti indeplinesti toate visele si sa ajungi in State ,CRED CA ASTA ESTE DEFINITIA LA A TE SIMTI ,, LIBER .. Stefan. SUCCES.

    Liked by 1 person

  2. Mult succes si multa sanatate !

    Liked by 1 person

  3. Felicitari pentru ca ai izbutit “sa-i smulgi” povestea. Roxi pare sa creada ca nu-i chiar asa grozava tura ei de 20 de mii de km, dar greseste: pentru ca intr-adevar nu multa lume izbuteste asta si mai ales pentru ca povestind, da aripi si celorlalti sa-si finalizeze visele… Felicitari pentru interviu!

    Daca vrei sa vezi fragmentele si pozele preluate de mine, aici e link-ul: https://calatoriifestinalente.wordpress.com/2015/05/01/20-de-mii-de-km-cu-roxy/ . Multumesc pentru acceptul republicarii!

    Liked by 2 people

    • Multumesc si eu si mult succes in continuare! Intr-adevar, doar anul trecut, Roxy a parcurs 20.000 de km, ceea ce poate parea SF pentru unii. Mai mult, facand un calcul al anilor de calatorie prin Europa, ies aproape 200.000 de km. Si urmeaza 😀

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: