Andrei Zbîrnea: „E nevoie să nu mai pozăm în falși apărători ai moralității“

Zbirnea AndreiCu vigilența de sociolog și viziunea de activist cultural, poetul Andrei Zbîrnea vorbește despre moravurile scriitoricești și despre societatea de azi, observând tendințele de uniformizare și mcdonaldizare. E aproape imposibil să supraviețuiești în România doar din scris, dacă nu ai un job adiacent sau venituri sigure menite să-ți alimenteze pasiunea, crede autorul volumelor Rock în Praga și #kazim (contemporani cu primăvara arabă). Tipadelasocio l-a luat la întrebări pentru mai multe detalii.

În volumul #kazim: (contemporani cu primăvara arabă) vorbești despre zona de confort, iar prototipul e ciocolata mâncată seara. Cum arată la tine zona de confort și cât de des o frecventezi?

Asta e chiar o întrebare incomodă. Văd niște tentacule de antropolog/sociolog/psiholog care încearcă să mă descoasă. Pot spune că de când am început să scriu la această carte, apărută în 2014 la Herg Benet, zona mea de confort a tot crescut în diametru și e din ce în ce mai frecventabilă și pentru alții. Sau măcar așa îmi place să cred.

O să îți dau doar câteva elemente ce fac parte din acest ansamblu (aproape rezidențial) de confort: filmele lui Bergman/ Haneke/ Woody/ Lynch (nu cred gogoașa că nu s-a înțeles la bani pentru continuarea Twin Peaks)/ Kim Ki Duk/ Joen & Ethan Cohen, meciurile lui Federer, meciurile Borussiei Dortmund și ale Romei, cărțile autorilor favoriți (ar fi prea multe, vă voi da un singur nume, primul care îmi trece acum prin minte, António Lobo Antunes), muzica celor de la Dream Theater, Pink Floyd, Riverside, Lunatic Soul, Antimatter etc, somnul dulce de dimineață, fructele de mare, tenisul de câmp, tenisul de masă, orașele melancolice, concertele de stadion, liniștea, frica, Family Guy, Twin Peaks, House of Cards, Broadchurch.

Și ar mai fi, dar nu vreau să dau totul din casă. Mai scap din când în când chestii pe profilul de facebook sau pe pagina de facebook a cărții.

Volume Andrei ZbirneaTocmai am citit un anunț de la o agenție de publicitate care zicea cam așa: Dacă nu vinde, nu e creativ. Tu ce crezi? Comercialul e musai creativ? Sau creația se găsește mai degrabă în underground?

Nu aș vrea să dau o direcție sau să stabilesc un trend pentru întrebarea pe care mi-o adresezi. Nici nu vreau să cad în capcană, tocmai pentru că am absolvit și eu un master la sociologie și știu cât e de periculos să faci afirmații tranșante fără a te baza pe niște cifre și pe niște statistici relevante. Am să spun că depinde de la caz la caz. Asta nu înseamnă că nu apreciez unele lucruri comerciale sau că nu există nișe în care îmi place să navighez. Ce aș putea spune este că mi-ar plăcea să găsesc acea rețetă prin care să scriu cărți pe bandă rulantă și să trăiesc efectiv din asta. Nu să vând două mii de exemplare sau să am un al doilea tiraj, ci să primesc o sută de mii de euro înainte să scriu cartea și să trăiesc efectiv din acești bani în cele trei sau șase luni în care mă voi ocupa de acel proiect. Să fie job-ul meu, să nu lucrez și în altă parte. Dar, din câte știu, nu există niciun scriitor în situația asta în România și nici nu cred că va apărea în următorii cincizeci de ani (aici puteam scrie la fel de bine treizeci, șaizeci sau o sută douăzeci).

De aceea, sunt și un scriitor comod, dar și unul care publică și postează pe blog atât de rar, între Rock în Praga și #kazim (contemporani cu primăvara arabă) e o distanță de trei ani. Nici ca jurnalist cultural nu te poți limita la un singur job (din surse sigure), asta fiind o alternativă fericită la a lucra într-o primărie sau într-o multinațională zece sau douăspezece ore pe zi. Și, practic, unde mai poți găsi timpul și energia necesare pentru scris (comercial sau nu)? Fie în orele de somn, fie în timpul liber. Creație? Comercial? Underground? Ca să îți dau totuși un răspuns, cred că ține foarte mult de hazard și de cine intră sau nu intră în prime-time. De aici lucrurile evoluează într-o direcție sau în alta. Cum ar zice un președinte, ghinion.

Tu de ce ai nevoie pentru a scrie?

De obicei de un pix sau de un stilou și de muzică. În ultima vreme, utiilizez ca fundal sonor multe trupe post-rock. Mono (au concert pe 17 aprilie în Control), EF, Hammock, God is an Astronaut, Russian Circles, Show me a Dinosaur, 65daysofstatic, Explosions in the Sky, asta pentru a da numai câteva exemple. Aș putea invoca și treaba cu timpul, de care am amintit și la întrebarea anterioară, dar ar fi o minciună. Timpul pierdut pe Facebook cuantificat în ore de scris, dar și alte momente moarte de care nu profit ar fi doar niște scuze puerile. Pixul, foaia, inspirația și muzica merg doar pentru poezie. Acolo poți da vina pe muze, pe lumina din cameră. Lucrurile serioase se întâmplă la proză, unde încerc să fac acum translația. Pentru un roman, de exemplu, sunt convins că e nevoie de multă disciplină, seriozitate, de un plan, dar și de ore de somn sacrificate.

Și, revenind la ce spuneam mai devreme, e nevoie ca scriitor să fie mai mult decât o meserie în nomenclator. Are codul 24516, dar nu cred că există nimeni în țara asta încadrat undeva cu această slujbă. Ceva se reușise parțial cu ICR-ul lui Patapievici, dar am venit cu caloriferul și am demolat tot. Apoi mizeria asta cu scandalul Premiului Eminescu Opera Omnia. Toate lucrurile astea te fac să te întrebi de ce mai scrii, când ai putea să îți ocupi mintea și timpul cu lucruri mult mai puțin dureroase. Unii vor spun că scriu în primul rând pentru ei. Eu îi bănuiesc de lipsă de sinceritate. Și nu pot fi condamnat pentru asta.

Pixul, foaia, inspirația și muzica merg doar pentru poezie. Acolo poți da vina pe muze, pe lumina din cameră. Lucrurile serioase se întâmplă la proză, unde încerc să fac acum translația.

Cum arată locul în care scrii acum?

Dezordonat. Multe cărți pe birou. Laptop-ul HP cu diagonala de 17 inchi. Un borcan cu bonuri de taxi ștampilate, pe care trebuie să le duc pentru decontare la firmă. Alt borcan cu rezerve de stilou, un stilou de nouă lei, pe care l-am cumpărat acum aproape nouă luni de la Carrefour și pe cae încă nu am reușit să îl pierd. Și o lampă de la IKEA pe care nu o folosesc aproape niciodată. Primită cadou, nu cumpărată.

„Sunt câteva idei care mă obsedează, nu există autoportrete proaste, ci doar unghiuri greșite din care privim“ scrii în #corolar. Dar pentru tine există bine și rău? Sau și un rău e, de fapt, spre bine?

În general, evit să dau definiții conceptelor globale și ceea ce nu fac niciodată este să explic propriile creații. Mi se pare foarte dificil să încadrezi, mai ales la viteza cu care ne mișcăm în ziua de azi, lucrurile în bune și rele, în frumoase și urâte. Și mai greu mi se pare astăzi, și îi admir enorm pe cei care o fac îmbinând modernul cu tradiția, să crești un copil în România. Nici să-l ții din scurt, da nici să-l lași să hoinărească pe străzi. E greu să găsești echilibrul ăsta, să stai de exemplu să citești cu fetița ta de paișpe ani Sânge Satanic, fără să pară un act artificial și tu să nu fii din acel peisaj. Nu ține neapărat de faptul că părintele ar fi trebuit să aibă o adolescență agitată, plină de alcool. Cred că e mai mult o chestiune de echilibru, de înțelepciune din ce în ce mai rară în societatea românească, care este mai degrabă atentă la Bianca Drăgușanu sau la tombola organizată de ANAF.

Pe de altă parte, majoritatea contactelor pe care le avem zi de zi la muncă, la facultate, la un spectacol de teatru sunt extrem de superficiale. Nu facem decât să acumulăm puncte pentru a obține diverse avantaje. Cum spunea Günter Grass (RIP), într-un interviu destul de recent, oamenii care au 500 de prieteni pe Facebook de fapt nu au niciun prieten. Și chestiunile astea cu atomizarea socială și cu mcdonalizarea societății sunt extrem de reale și extrem de îngrijorătoare. Acum douăzeci de ani, de exemplu, un părinte nu i-ar fi dat niciodată copilului său de cincisprezece ani o țigară din pachetul său. Astăzi, ceea ce atunci ar fi fost considerat ceva rău, apare ca un compromis fericit. Părintele îi dă o țigară copilului său de cincisprezece ani numai pentru a nu fuma altceva de la vreun binevoitor din anturajul lărgit. E nevoie să jonglăm pe sârmă cu aceste două concepte – bine și rău – și să nu mai pozăm în falși apărători ai moralității, mai ales când interesele sunt doar de ordin pecuniar. A se vedea în acest sens apelul de Paște al Patriarhului Daniel, care chiar în timpul slujbei de Înviere a cerut bani pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Asta e bine sau e rău?

Andrei Zbirnea Uniformizarea e sigură sau riscantă?

Depinde de context. O uniformă într-o școală sau într-un liceu îi învață pe oameni apartenența la o comunitate. La vârsta aceea e destul de important să te simți parte a unui grup. Dar și acea uniformă trebuie să vină ca o soluție supusă votului și să fie accesibiliă tuturor elevilor din punct de vedere material. Dar în general este periculoasă uniformizarea. Vezi incidentul cu femeia bătută în autobuz de pensionari. Aceea cu țigara electronică. Dacă te-ai fi întâlnit cu acei pensionari la biserică, sigur ți-ar fi spus ce trebuie făcut și ce nu trebuie făcut, ce fel de lumânări să aprinzi la vii și că Biblia ta nu e bună, pentru că nu a sfințit-o domnul părinte. Sunt exact acei oameni care spuneau într-un reportaj TV că diferența dintre Paște și Crăciun este că de Paște mâncăm miel și de Crăciun porc. Dar mă opresc aici pentru că aș cădea și eu în păcatul uniformizării.

Crezi că studiile universitare și post-universitare, în cazul tău, sunt necesare pentru un produs literar de calitate?

Mi-ai citit și CV-ul european? :). Nu m-am gândit niciodată la asta. Cred totuși că nimic din ceea ce am studiat, nu l-am parcurs fără un scop anume. Și mă refer aici chiar și la materiile care erau ieșite din uz de mai bine de douăzeci de ani, atunci când am studiat la Universitatea Politehnica. Și nu au fost deloc puțin.

De ce Rock în Praga, și nu Punk în Praga? Sau Pop, deși aici vorbim despre altă dimensiune. În ce măsură muzica ți-a format un fel de a fi, de a gândi?

Voi fi extrem de direct la această întrebare. Am avut mai multe titluri în minte pentru volumul respectiv. Golden Rock Poems, Acorduri de iederă sau Iederă. Când am ajuns la Rock în Praga, Alexandru Voicescu, directorul Herg Benet, mi-a spus că ăsta trebuie să rămână pentru că e un titlu catchy. Nu putea fi nici pop, nici punk, nici funk pentru că nu frecventam acele genuri muzicale în momentul respectiv. Muzica are un rol extrem de important și în acest moment în viața mea. Sunt între acele persoane care simt adesea nevoia de a dormi cu un fond muzical și care ascultă obsesiv aceeași melodie (pe repeat) în unele zile. Dar niciodată aceeași melodie. Am și eu câteva plăceri vinovate despre care însă nu voi sufla acum nicio vorbă. Sigur nu la această întrebare. Poate la următoarea.

Ce spune despre tine muzica pe care o asculți?

E un subiect delicat și nu aș vrea să le ridic mingea la fileu celor care pun etichete oamenilor care ascultă anumite genuri muzicale. Ca să destind puțin atmosfea îți voi da un nume de pe lista plăcerilor mele vinovate, cu toate că nu am mai ascultat de foarte multă vreme. Era o cântăreață la modă acum vreo 15-16 ani. Alizee din Franța. Acum are 30 ani, cred că are și doi sau trei copii.

Cum ar suna viața ta dacă ar fi o melodie?

Momentan ar suna ca o piesă de pe cel mai recent album Nightwish. Piesa se intitulează My Walden. Lucrez la un text despre albumul Endless Forms Most Beautiful (2015) ce va apărea în Observator Cultural. Redau mai jos link-ul piesei pentru cei interesați. Va fi și un concert al trupei la București, în decembrie anul acesta.

Crezi că există trenuri potrivite la momente potrivite? Poți pierde un tren definitiv sau revine în altă perioadă?

Nu m-aș hazarda în această capcană. Făcând asta e posibil să pierd încă un tren. Și dacă pierd trenul ăla, e posibil să pierd și tramvaiul sau metroul. Dacă rămân și fără baterie la telefon, lucrurile s-ar putea complica destul de urât și nu cred că vreau asta. 😀

De ce ți-e frică?

– de desfigurare

– de moarte

– de câinii comunitari de la Piața Reșița

– de paraplegie

– senilitate/Alzheimer

– de îmbătrânire

– să nu devin o povară pentru cei apropiați

– de momentele penibile de tăcere

Și una din afara tabloului: că nu voi reuși niciodată să duc la bun sfârșit un roman pe care încă nu l-am scris și al cărui început îl tot amân.

Andrei ZbirneaZona mea de confort e din ce în ce mai frecventabilă și pentru alții.

Ne-ai obișnuit cu poezia, dar la aniversarea 5 ani Herg Benet ai citit proză. Ce ne pregătești?

Nu aș vrea să creez un front de așteptare, asta mai ales că sunt un scriitor leneș. Nu vreau să vorbesc de planuri de viitor, deoarece e posibil să nu termin acele proiecte. Când le voi avea sub control, voi vorbi deschis despre ele. Momentan, proiectele germinează. Se află într-un proces de trecere dintr-o stare gazoasă într-una lichidă. Până a deveni solide, va mai trece o vreme.

Care sunt dușmanii scrisului?

-lenea

-timpul irosit pe facebook și la candy crush (nu e cazul meu)

– vremea pierdută în club vinerea seara (iarăși nu e cazul meu)

– lipsa de concentrare

– lipsa unui subiect

Ce autori ți-au schimbat modul de a te plimba prin lume?

António Lobo Antunes, Mircea Ivănescu, John Berryman, Ezra Pound, Charles Baudelaire, Amos Oz, Witold Gombrowicz, Ioana Nicolaie, Herta Müller, Mariana Marin, Radu Vancu, Mario Vargas Llosa, Arthur Rimbaud, Fernando Pessoa, Italo Calvino, Andrei Platonov, Ryu Murakami, Haruki Murakami, Michel Houellebecq, James Joyce, Roberto Bolaño, Mircea Cărtărescu, Milan Kundera, Boris Vian, Claudiu Komartin, Teodor Duna, Cristian Popescu, Flavius Ardelean, Kobo Abe, Pascal Bruckner, Cesare Pavese, Gustave Flaubert, Fiodor Dostoievski, Henry Miller, Lucian Dan Teodorovici, Augustin Cupșa, William Blake, Dan Lungu, Mihail Bulgakov, Emil Brumaru, Gellu Naum, George Orwell, John Updike, Walt Whitman etc.

Ce înseamnă pentru tine libertatea?

Mă tem că încă nu am găsit un răspuns la întrebarea asta. Sunt sigur că are Dan Puric două sau trei definiții după care ne putem călăuzi.

Atomizarea socială și mcdonalizarea societății sunt extrem de reale și extrem de îngrijorătoare. Acum douăzeci de ani, de exemplu, un părinte nu i-ar fi dat niciodată copilului său de cincisprezece ani o țigară din pachetul său. Astăzi, ceea ce atunci ar fi fost considerat ceva rău, apare ca un compromis fericit. Părintele îi dă o țigară copilului său de cincisprezece ani numai pentru a nu fuma altceva de la vreun binevoitor din anturajul lărgit. E nevoie să jonglăm pe sârmă cu aceste două concepte – bine și rău – și să nu mai pozăm în falși apărători ai moralității, mai ales când interesele sunt doar de ordin pecuniar.

„Niciodată împăcat cu măștile pe care le porți în viața publică“ notezi în #kazim. Ce se întâmplă dacă îți dai jos măștile în piața publică?

De obicei oamenii încep să te judece. Ar trebui să mă întorc poate la exemplul cu țigara electronică, dar deja ar fi obositor. Voi spune doar că e un risc pe care cu greu îl mai poți controla după ce s-a pornit iureșul.

Un mesaj de încheiere, un îndemn, un imbold?

Nu vă mutați din Berceni când ați început să faceți bani. Probabil că nu veți mai fi în stare să scrieți niciun rând după aceea. Asta în loc de tradiționalul salutări cititorilor și radioascultătorilor.

#saigon

vino să privim păpuşile

de porţelan

– piaţa taksim are ochii

lui marlon brando

ásha are (şi ea) ochii

lui marlon brando

dihania se naşte în

mlaştină

când va creşte

dihania toarce

behemoth

toarce

este (şi el) o

păpuşă de porţelan –

dansatorii de merengue se

cuibăresc între zidurile templului

unde călăul nu

ajunge  niciodată

#altheia

gravitaţia dictează ritmul muzicii de jazz

– de unde vin şi unde se duc pietrele au cap de bivol şi mâini de curtezană –

kazim: am văzut pietre multe pietre erau locomotivă pentru trenul cu aburi

ásha: aştept să treacă trenul ca să putem vorbi în linişte

lunetistul: ásha şi kazim nu trebuie să se întâlnească niciodată

din #kazim (contemporani cu primăvara arabă), Herg Benet 2014

***

Corina Ozon: Dacă relația maritală ar fie provocatoare, nu ar mai exista adultere

Cristina Boncea: Oamenii nu cred că un copil de 13-14 ani poate să facă sex și să fumeze 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: